Anca Daniela Boagiu

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Intervin în calitate de inițiator al primei forme a acestei legi, cea care a fost promovată în anul 2006. Pe de o parte, nu pot decât să-mi exprim nemulțumirea că legea nu a fost aplicată în forma inițială, pentru că – iau cuvântul și ca senator, dar și ca mamă – cred că sentimentul pe care îl ai când îți îmbraci prima dată bebelușul este mult mai puternic decât acela de a primi un ban atunci când ai născut un bebeluș. Nu cred că toate femeile din România nasc copii de dragul de a primi această sumă de la Guvernul României. Acesta a fost scopul inițial al acestei legi.

Pe lângă acest scop, a fost, bineînțeles, și acela de a reduce numărul copiilor abandonați, dar aici trebuie să adaug faptul că a fost un pas, un pas care iată este completat în anul 2010, dar, din punctul meu de vedere, trebuie completat cu o serie întreagă de alte măsuri care să vizeze educarea în continuare a familiei, a mamei, a celor care înconjoară familia, pentru că, până la urmă, familia nu este izolată, trăiește în societate, astfel încât să se reducă rata abandonului, să nu mai recurgem la astfel de măsuri stimulative – dacă le putem numi astfel – pentru a crește natalitatea în România, ci să facem ca familia, în mod real, să rămână nucleul societății românești și în jurul ei să depunem toate eforturile, noi toți, și ca vecini, și ca prieteni,

și ca părinți, și ca rude, astfel încât copiii să rămână în familiile în care se nasc.

Bineînțeles, voi susține acest nou exercițiu de a stimula mamele dornice să abandoneze copii, pentru că nu aș dori să băgăm aici și mamele care nasc copii pentru că își doresc în mod real ca în societate să lase oameni sănătoși, bine educați, oameni care să asigure viitorul acestei țări.

Vă mulțumesc.