Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 iunie 2013
other · adoptat
Ionel Agrigoroaei
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Întrebare adresată domnului Daniel Constantin, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
Obiectul întrebării: „Dezvoltarea sistemelor de irigații în România”.
Domnule ministru,
Conform ultimului studiu al Băncii Mondiale, din 9,3 milioane de hectare cultivabile, sistemele de irigație acoperă puțin peste un milion de hectare. Asta cu toate că aproape jumătate din suprafața țării are deficit de umiditate naturală la sol. Datorită calităților de fertilitate a solului, avem în România un potențial agricol echivalent cu asigurarea hranei pentru cel puțin 50 de milioane de consumatori. Cu toate acestea, importăm masiv alimente. Una din cauzele majore este lipsa unui sistem de irigații care să permită o agricultură performantă.
## Domnule ministru,
Care este planul concret al ministerului în acest sens și câte hectare noi de teren vor beneficia de irigații în acest an?
Cu câteva zile în urmă, ați anunțat că intenționați să introduceți drept criteriu de evaluare pentru firmele ce accesează fonduri POSDRU obligativitatea garantării angajării a 80% dintre cursanții calificați. O asemenea condiționare poate fi dezastruoasă ONG-urilor și firmelor ce aplică proiecte pe fonduri europene, care nu pot garanta un asemenea procent. Efectul imediat ar fi scăderea drastică a numărului de proiecte aplicate și, implicit, diminuarea atragerii de fonduri europene.
Doamnă ministru,
Decizia dumneavoastră este luată în urma unui studiu de piață oficial? Ce presupune, concret, o astfel de măsură? Care vor fi penalitățile în caz de neîndeplinire a obiectivului? Vă mulțumesc.
Doresc răspuns în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.