Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 aprilie 2014
Dezbatere proiect de lege · vot amânat
Valer Marian
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea mea este adresată domnului prim-ministru al României, Victor Viorel Ponta, și are ca obiect: „Constituirea Comisiei parlamentare de anchetă privind retrocedările frauduloase din Transilvania”.
În data de 13 noiembrie 2013, după o reuniune a Grupurilor parlamentare ale PSD din Senat și Camera Deputaților, ați anunțat că vor fi constituite o comisie parlamentară de anchetă privind retrocedările frauduloase din Transilvania și o comisie parlamentară de anchetă privind achizițiile de terenuri efectuate de membri ai familiei președintelui Traian Băsescu în localitatea Nana din județul Călărași. Comisia privind cazul Nana s-a constituit după o săptămână și a demarat rapid verificările care vor fi finalizate în cursul acestei săptămâni. În schimb, comisia de anchetă privind retrocedările frauduloase din Transilvania, care reprezintă o chestiune mult mai gravă sub aspectul extensiei și consecințelor, atât pentru patrimoniul național, cât și pentru siguranța națională, nu a mai luat ființă, iar până în prezent, nici dumneavoastră, nici vreun alt lider al PSD nu a mai făcut vorbire despre această comisie.
În consecință, vă solicit să-mi comunicați motivele pentru care nu a mai fost constituită comisia parlamentară de anchetă privind retrocedările frauduloase din Transilvania, inclusiv dacă acest fapt se datorează partenerilor dumneavoastră de guvernare de la UDMR, precum și dacă va mai lua ființă o astfel de comisie.
Solicit răspuns în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.