Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 martie 2010
Declarații politice · adoptat tacit
Dumitru Oprea
Discurs
Sunt niște reguli financiar-contabile: în timpul exercițiului fiscal, unele metode nu se schimbă. Or, intervenții de acest gen, populiste, sunt total dăunătoare.
I-aș ruga pe colegii mei să presupună că veniturile lor într-o lună în care au datorii planificate pe venituri, de asemenea, planificate nu se obțin și că se duc cu nu știu câte luni de zile.
Nicăieri astfel de lucruri nu se întâmplă așa..., doar că vrem să ne verificăm dacă avem putere sau nu, mai ales pe o astfel de vreme. Măsuri pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, a lumii afacerilor sunt cu duiumul. Asta este una care contravine bugetului, pe care noi l-am votat cu toții.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.