Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 decembrie 2011
Comemorativ · respins
Petre Petrescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
La poziția 14 venim cu propunerea de a introduce un articol nou, numerotat 3[2] , prin care se propune modificarea Legii bugetului de stat pe anul 2012, după cum urmează... – și aici am două variante. Vă voi ruga, domnule președinte, ca să nu revin de două ori, să supunem la vot prima variantă, care sper să treacă, deoarece nu presupune, această propunere nu presupune implicarea unor resurse de natură financiară, ci este vorba despre predictibilitate în aplicarea Legii bugetului de stat pentru anul 2012.
Prima formă prevede următoarele: „Sumele destinate cheltuielilor de capital din bugetele ministerelor, cu destinație infrastructură locală, se repartizează pe județe, ca anexe distincte la legea anuală de aprobare a bugetului de stat.”
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.