Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 februarie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Bogdan Alexandru Drăgoi
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc principiile și regulile aplicabile pentru execuția bugetară.
Conform acestor acte normative și prevederilor din Hotărârea Guvernului nr. 264/2003 privind stabilirea acțiunilor și categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor și limitelor pentru efectuarea de plăți în avans din fondurile publice, ordonatorii de credite care efectuează plăți în avans din fondurile publice sunt obligați să recupereze de la contractor aceste sume până la sfârșitul anului bugetar, dacă nu sunt justificate prin bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate.
În vederea asigurării unui flux financiar optim în implementarea activităților din cadrul proiectelor finanțate din fondurile externe nerambursabile postaderare, au fost adăugate prevederi suplimentare în cadrul celor două legi, prin care să se introducă unele excepții, pentru contractele încheiate de autoritățile publice, de la obligativitatea recuperării anuale a avansurilor și, implicit, să ofere contractorilor posibilitatea financiară de a derula optim lucrările și serviciile contractate.
Se vor putea acorda avansuri către constructori, tot pe bază multianuală, ceea ce reprezintă o abordare bugetară modernă, favorabilă absorbției eficiente a fondurilor. Având în vedere cele prezentate mai sus, precum și impactul pe care reglementările promovate îl au asupra gradului de absorbție a fondurilor europene nerambursabile, susținem aprobarea prin lege a Ordonanței de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legilor nr. 500/2002 și nr. 273/2006.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.