Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 martie 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Dan Coman Șova
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Mă bucur de prezența domnului ministru Predoiu în sală și voiam, cu toată prietenia și toată stima profesională, să-i sesizez că parlamentarii coaliției din care Domnia Sa face parte nu sunt prezenți în sală – nici măcar în cvorum – pentru a susține legea de punere în aplicare a Codului penal. Nu sunt interesați de raportul de țară pe justiție, pe care-l clamează toată ziua, însă sunt prezenți până la unul – cu tot cu miniștri – atunci când trebuie să voteze împotriva Consiliului Superior al Magistraturii.
Eu n-am să fac o interpelare domnului ministru niciodată, dar l-aș ruga, cu prietenie și colegialitate, să se gândească dacă justiția chiar se bucură de respectul datorat în rândurile parlamentarilor puterii sau parlamentarii puterii doar ascultă de ordine atunci când trebuie să distrugă ceva în justiție și nu să construiască.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.