Vasile Nedelcu

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Mi-am intitulat declarația mea politică de astăzi „Istoria moțiunilor de cenzură”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Ne pregătim cu toții să ne exprimăm, mâine, opinia referitoare la cea mai recentă moțiune de cenzură depusă împotriva Guvernului.

Profit de ocazie pentru a face o mică istorie a moțiunilor de cenzură depuse împotriva guvernelor din ultimii 20 de ani, lăsându-vă apoi să meditați la rolul și efectul lor real.

20 de moțiuni în 20 de ani – acesta este, pe scurt, bilanțul.

Primul Guvern din România postdecembristă împotriva căruia a fost depusă o moțiune de cenzură a fost Cabinetul condus de Nicolae Văcăroiu, care a fost supus la nu mai puțin de cinci astfel de acte normative. Gheața a fost spartă în 14 martie 1993 cu moțiunea „Strategia de reformă economico-socială a programului de guvernare”, semnată de 122 de senatori și deputați și respinsă cu 260 de voturi împotrivă și 192 de voturi pentru.

A urmat, apoi, moțiunea la raportul preliminar al Comisiei pentru cercetarea unor cazuri de corupție, din 31 august 1993, de asemenea, respinsă cu o largă majoritate de voturi: 231 de voturi împotrivă și 151 de voturi pentru.

Opoziția nu s-a lăsat și, în data de 12 decembrie 1993, plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a luat în discuție moțiunea „Falimentul politicii economice a Guvernului și pierderea totală a credibilității”, semnată de 197 de parlamentari. Actul normativ a fost respins, de această dată scorul fiind mult mai strâns, respectiv 236 de voturi împotrivă și 223 de voturi pentru.

În vara anului 1994, mai exact în data de 25 iunie, a urmat moțiunea „Nerespectarea Constituției, depunerea proiectului bugetului de stat pe anul 1994 cu întârziere de 7 luni”, iar în 18 decembrie parlamentarii au luat în discuție un act similar, intitulat „Stoparea privatizării, scăderea nivelului de trai, manifestația de protest de la Reșița”, ambele fiind respinse.

Legislatura 1996–2000 a fost mai săracă în moțiuni de cenzură îndreptate împotriva Guvernului, înregistrându-se doar trei. Prima, în 3 iunie 1997, intitulată „Incapacitatea Guvernului Ciorbea de a guverna țara”, a fost respinsă cu 276 de voturi împotrivă și 158 de voturi pentru.

Guvernul Radu Vasile nu a fost nici el iertat de către opoziție, care a atacat Executivul cu o moțiune de cenzură în 21 decembrie 1998, invocând neputința majorității de a conduce țara, și cu o alta în 11 mai 1999, referitoare la asumarea răspunderii în Parlament. Niciuna nu a avut însă succes, fiind respinse cu brio.

Guvernul Adrian Năstase a fost lovit și el de două moțiuni de cenzură: una în 18 decembrie 2001 și o alta în 27 martie 2003, ambele respinse.

Campion la moțiuni îndreptate împotriva sa a fost însă Guvernul condus de către Călin Popescu-Tăriceanu, care a înregistrat nu mai puțin de 6 moțiuni de cenzură. 16 iunie 2005, 15 februarie 2006, 20 iunie 2006, 31 mai 2007, 24 septembrie 2007 și 29 octombrie 2008 au fost momentele în care opoziția a încercat, prin moțiuni de cenzură, să dărâme Guvernul, însă toate încercările au eșuat. Ba mai mult, la ultimul act de acest gen, intitulat „Educația rămâne, Guvernul pleacă”, dezbaterea a fost amânată din cauza parlamentarilor PSD, care au lipsit de la ședință, plenul nefiind astfel în cvorum.