Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 februarie 2014
procedural · adoptat tacit
Valeriu Todirașcu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 19
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Mi-am permis să iau cuvântul în dezbaterea acestei inițiative legislative privind comerțul on-line cu medicamentele, având în spate o experiență de 20 de ani în domeniul producției de servicii medicale și de 10 ani în comerțul on-line cu astfel de servicii medicale. Comerțul on-line reprezintă o formă modernă de cumpărare-vânzare și reprezintă o alternativă foarte puternică pentru comerțul clasic, numit de la tarabă sau cu sacoșa, și aduce enorme avantaje cumpărătorilor și bugetului de stat.
Dacă ne referim la avantajele pacienților, cu referire la comerțul on-line de medicamente, ele sunt incontestabile. Accesul la informații on-line este 24 de ore din 24 de ore – non-stop. Cumpărătorii, deci pacienții, se pot informa despre produse, despre prețuri, despre disponibilitatea pe stoc, pot rezerva produse, pot comanda și pot solicita livrarea la domiciliu. Deci avantajele sunt incontestabile pentru pacient, cel care, de fapt, plătește impozite, asigurări de sănătate și chiar și prețul medicamentelor.
Dacă ne referim la cel mai important avantaj pentru pacienți... îl reprezintă avantajul prețului, care, în structura costurilor, în cazul comerțului on-line, componentele le are mult mai mici față de comerțul clasic. Ne putem referi, în primul rând, la publicitate, care, on-line, este cea mai ieftină – la costurile logistice, dar și la costurile de livrare.
Dacă ne referim la avantajele pentru bugetul de stat, ele sunt iarăși incontestabile, pentru că orice comerț digitalizat permite fiscalizarea oricărei vânzări-cumpărări, deci inclusiv în comerțul cu medicamente.
Sigur, comerțul on-line, în actuala formă în care se manifestă acum, are suficiente probleme care necesită a fi rezolvate. Ele, în primul rând, se referă la activitatea operatorilor economici neautorizați și a căror activitate este nefiscalizată, dar și la circuitul medicamentelor care sunt neautorizate sau care comportă riscuri când sunt utilizate de către pacienți.
Avantajele de care vorbeam le-am enumerat, dar problemele persistă și în comerțul clasic actual prin farmacii. Aș cita câteva: eliberarea fără rețetă a medicamentelor care necesită prescripția medicală – este o problemă care, astăzi, prin comerțul clasic, nu poate fi rezolvată; înlocuirea medicamentelor elaborate pe rețete compensate cu alte produse, lucru care se întâmplă la tarabă și, din păcate, nu poate fi protejat pacientul de astfel de situații; încasarea banilor prin decontări false pentru medicamente care nu au fost livrate sau decontările de medicamente care au fost livrate persoanelor inexistente. Toate aceste probleme din comerțul clasic există. Soluția pentru ele vine prin comerțul on-line.
Sunt un sprijinitor ferm al acestei forme de comerț. Consider că Legislativul ar trebui să ia în considerație această necesitate de reglementare a pieței nu prin interzicerea comerțului on-line, pentru că interzicerea înseamnă conservarea actualei stări de fapt, de fapt menținerea în stare de piraterie chiar și a furnizorilor de medicamente integri și onești.