Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 decembrie 2011
Informare · respins
Marian Neacșu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
N-am să vin să reiau toate cele spuse de colegul meu, dar cred că înainte de a supune la vot este necesar să obținem o anumită informație, cel puțin așa apreciez eu de la domnul ministru al finanțelor publice.
Dat fiind faptul că discutăm despre fondul de rezervă bugetară, este singura partidă bugetară din tot cuprinsul bugetului care nu are completată la rubrica „Cheltuieli efectuate în anul 2010 și preliminat pentru anul 2011” sume. Aș ruga frumos ca să ni se precizeze, înainte de a supune la vot amendamentul propus de colegul meu, care a fost nivelul alocat pentru fondul de rezervă bugetară în anul 2010 și care este preliminatul pentru anul 2011, pentru că este sumă pe care nu am găsit-o nicăieri în variantele propuse.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.