Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 noiembrie 2010
Informare · adoptat
Puiu Hașotti
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Ne-ați spus în mai multe rânduri că dumneavoastră sunteți ardelean – și așa este –, însă problema este și de altă natură.
Dincolo de faptul că în Biroul permanent, în urma unor discuții care, din păcate, au dat dovadă că Legea educației are o încărcătură politică inacceptabilă – dar asta este situația –, solicitarea pe care a făcut-o distinsul nostru coleg, domnul senator Șerban Mihăilescu, sigur, vine în urma unei decizii a Curții Constituționale pentru Regulamentul Camerei Deputaților, nu pentru Regulamentul Senatului. Curtea Constituțională nu a fost sesizată cu anumite chestiuni neconstituționale referitoare la Regulamentul Senatului. Or, noi nu putem extrapola decizia Curții Constituționale – care face referire la Regulamentul Camerei Deputaților – pentru Regulamentul Senatului.
Așadar, ați încălca regulamentul, domnule președinte, dacă ați supune votului o astfel de solicitare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.