Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 decembrie 2009
procedural · respins
Vasile Nedelcu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi, propunerea legislativă completează, de fapt, Legea asistenței sociale a persoanelor vârstnice, în sensul suportării de către bugetele locale, în cazuri excepționale, a drepturilor salariale pentru un program de lucru normal soțului sau unei rude care îngrijește la domiciliu o persoană vârstnică pe o perioadă de cel mult doi ani.
Legislația actuală este acoperitoare pentru cazurile definite și mai permisivă decât propunerea legislativă.
Comisia pentru egalitate de șanse a transmis un aviz favorabil, Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități și Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital au transmis avize negative, iar Consiliul Legislativ a transmis aviz favorabil.
Întrunită în ședința din 29 septembrie 2009, în prezența reprezentanților Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a luat în dezbatere propunerea legislativă și a hotărât, cu majoritatea voturilor senatorilor prezenți, să adopte un raport
de respingere. Votul comisiei este fundamentat pe faptul că propunerea legislativă nu definește cazurile excepționale, iar legislația în vigoare reglementează pierderea autonomiei și dependența atunci când evaluează nevoile persoanei vârstnice.
Legea nr. 17/2000 prevede la art. 13 posibilitatea încadrării de către consiliile locale a personalului de îngrijire la domiciliu, inclusiv pentru soț sau rude, prin plata cu ora, fracțiuni de normă sau normă întreagă, fără a limita această prestație socială la doi ani.
În consecință, supunem plenului Senatului raportul de respingere spre dezbatere și adoptare.
În raport cu obiectul de reglementare, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Propunerea legislativă urmează a fi dezbătută de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.