Octavian Liviu Bumbu

Vă mulțumesc, domnule președinte.

„Noi oportunități pentru zonele defavorizate de munte” De prea multe ori auzim vorbindu-se despre cât de săraci suntem. Și tot de atâtea ori m-am gândit că noi acceptăm și ne însușim această „sugestie” până când vom deveni cu adevărat foarte săraci. Pe de altă parte, despre români se spune că sunt inteligenți. Vă propun să punem față în față aceste două constatări și să vedem dacă putem să schimbăm mesajul proverbului românesc „brânză bună în burduf de câine”.

Se tot vorbește despre zonele defavorizate ale României, îndeosebi despre câtă sărăcie există în unele zone de munte, precum și de numărul mare de gospodării țărănești, care, după opinia unora, atârnă ca o piatră de moară de gâtul economiei naționale.

La prima vedere, oricine ar fi tentat să afirme că aceasta este realitatea, că trebuie să investim mult pentru a schimba fața lucrurilor sau că trebuie să încurajăm micile gospodării țărănești să renunțe la tradiție, adică, mai pe românește spus, să devină asistați social sau să plece în lume. Or, a renunța la tradiție și a îndemna oamenii locului să se

schimbe peste noapte echivalează cu o lipsă crasă de viziune politică.

Avem obligația morală să găsim soluții pentru a transforma inteligent această aparentă sărăcie într-un atu incontestabil. Cum putem face acest lucru? O putem face dacă observăm că, din ce în ce mai mult, oamenii de pretutindeni se îndreaptă spre zone cât mai naturale, locuri liniștite, autentic tradiționale, unde oamenii trăiesc în deplină armonie cu mediul înconjurător. Și ar trebui să mai vedem că oamenii doresc din ce în ce mai mult să se hrănească sănătos, să mănânce cât mai natural, fără adaosuri de tot felul, produse care să aibă gust de la natură, și nu de la potențiatorii de gust creați în laboratoarele de chimie.

Unde credeți că putem găsi toate acestea? Răspunsul meu este fără echivoc: le găsim în zonele defavorizate, în zonele unde sărăcia este omniprezentă, acolo unde se practică o agricultură ca acum câteva secole. Acesta poate fi asul nostru din mânecă, pentru că asemenea locuri sunt pe cale de dispariție în Europa, dar din ce în ce mai apreciate ca urmare a schimbării de percepție privind valorile culturale și tradiționale ale vechiului continent.

Agricultura din zonele de munte din țara noastră nu a fost supusă procesului de chimizare. Nu s-au folosit niciodată pesticide. Avem areale întregi libere de poluare chimică, lipsite de industrie, zone cu adevărat ecologice, dar care nu sunt legal recunoscute. Cu puțin efort, putem transforma inteligent aceste oaze ancestrale într-un brand de țară și, implicit, într-o sursă de bunăstare pentru localnici.

În acest context, vin în fața dumneavoastră cu propunerea de a solicita Ministerului Agriculturii și Ministerului Mediului să elaboreze un pachet legislativ în acord cu reglementările europene în domeniu, astfel încât să se poată delimita și identifica aceste areale, pe care să le declarăm prin lege zone ecologice, libere de poluare chimică. De asemenea, produsele agricole din aceste zone trebuie să beneficieze, în virtutea legii, de certificarea ca produse ecologice, dacă la obținerea lor sunt respectate condițiile impuse prin pachetul legislativ respectiv. Trebuie să devenim conștienți de faptul că nimeni nu va gândi și nu va acționa în locul nostru. Dacă vom proceda astfel, vom avea cel puțin două mari avantaje: