Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 iunie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Traian Băsescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Nu cred că este o inițiativă rea, cu o singură condiție: dacă se renunță la ideea că o intervenție la Curtea Constituțională nu suspendă procesul.
Eu vă propun ca, datorită acestui lucru, să se întoarcă inițiativa legislativă la comisie și să se renunțe la ideea că nu se suspendă procesul în derulare al referendumului, dacă există..., înainte de a se pronunța Curtea Constituțională.
Altfel, riscăm să revenim la ceea ce majoritatea actuală a mai făcut, scoaterea din procesul de analiză a constituționalității, a Curții Constituționale.
Vă mulțumesc.
Vreau să fac precizarea: în cazul în care nu se renunță la ideea de neglijare a Curții Constituționale, voi vota împotriva acestei legi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.