Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 mai 2020
other
Victor Viorel Ponta
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte, nu eram sigur că mă auziți.
Pentru că voiam să auziți și dumneavoastră, și restul oamenilor care ne urmăresc că există și voturi împotrivă. Și, alături de colegii mei de la PRO România, așa cum am votat împotriva legii adoptate săptămâna trecută, vom vota și împotriva acestei proceduri foarte ciudate. Oricine trece de anul II la Facultatea de Drept știe că în Parlament nu votezi hotărâri de guvern.
Dar, din punct de vedere politic, vom vota împotrivă, pentru a explica, pentru foarte mulți oameni care sunt de aceeași părere cu noi, că nu facem altceva... nu faceți dumneavoastră, toți cei care votați „pentru” azi, altceva decât să dați puteri mai mari unui guvern, Guvernul Orban, care în ultimele luni a dovedit deja, în primul rând, că este incapabil să-și apere cetățenii.
M-aș fi bucurat acum să votăm acel proiect de lege al PRO România – PSD prin care li se dădeau oamenilor măști. Din păcate, s-a votat ieri la Senat, dar Guvernul încă nu-l pune în aplicare, însă dă amenzi celor care nu au măști.
Domnule președinte al Senatului, Domnule președinte al Camerei Deputaților, Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Stimați reprezentanți ai Guvernului*,
Încep prin a vă spune că, așa cum am fost și cu ocazia dezbaterii și votului asupra decretelor președintelui republicii prin care s-a decretat și apoi s-a prelungit starea de urgență, UDMR va vota și încuviințarea stării de alertă instituită de către Guvern.*