Mihai Țâbuleac

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Nu este prima dată când pledez în fața dumneavoastră pentru a reveni, în ceea ce privește ordinea stingerii datoriilor către buget, la regula ce s-a practicat până la 1 ianuarie 2007.

Am folosit acest prilej al dezbaterii actului normativ și am repus în discuție această chestiune. De ce? Eu consider că plătitorii de impozite și taxe din România nu sunt născuți datornici. Ei sunt, de fapt, contribuabili și, prin activitatea lor, prin munca lor, reușesc ca o parte din acumulările dobândite să o vireze către buget ca o contribuție la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societății românești.

Astfel stând lucrurile, cred că este firesc să se dea, în continuare, dreptul contribuabilului de a decide dacă înțelege să plătească un impozit sau o penalizare determinată de plata cu întârziere a acelui impozit.

De ce? În mod firesc, explicația este următoarea: asupra impozitului neplătit la timp curg alte penalități, or, asupra penalităților nu se mai calculează alte corecții, nu se mai aplică alte corecții. Este suficient ca un contribuabil să întârzie o singură dată, după care nu mai reușește să se redreseze.

Dar noi știm că avem o regulă chiar în ceea ce privește insolvența. Un agent economic ajuns în stare de insolvență are acest beneficiu, de a încerca întâi să implementeze un plan de reorganizare.

Eu aș spune că insistența pe care cei de la A.N.A.F. o au privind colectarea cu prioritate a penalităților în dauna surselor bugetare reprezintă un conflict de interese. Este, de fapt, un interes meschin. A se vedea art. 227 din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia din sumele încasate reprezentând „accesorii”, adică aceste majorări de întârziere, se constituie un fond de stimulare de 15% aplicat asupra acestor sume.

Eu semnalez asupra acestei stări de conflict de interese și consider că avem în față o situație anormală.

Vă rog, deci, să admiteți amendamentul pe care l-am formulat, care nu înseamnă altceva decât revenirea la practica fiscală din România, aceea de până la 1 ianuarie 2007.