Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2007
procedural · adoptat tacit
Verginia Vedinaș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Nu înțeleg foarte bine mirarea domnului senator Hașotti, în contextul în care sunt convinsă că Domnia Sa cunoaște foarte bine faptul că avizul pe care-l emite Consiliul Legislativ are caracter consultativ. Asta înseamnă că noi, Parlamentul, în calitate de unic organ legiuitor al oricărui subiect de drept, de altfel, suntem obligați să-l obținem, dar nu și să respectăm conținutul lui. Deci din acest punct de vedere este clar.
În al doilea rând, rațiunile care sunt invocate în avizul Consiliului Legislativ, din punctul meu de vedere, nici nu țin de competența Consiliului Legislativ — și acum, dați-mi mie voie să fiu mirată, pentru că ele vizează faptul că, în opinia Consiliului Legislativ, situația reglementată în prezent, anume faptul că se restituie prețul indexat cu coeficientul de inflație, ar fi satisfăcătoare. Nu cred că intră în competența Consiliului Legislativ să facă astfel de aprecieri. Consiliul Legislativ să vadă în ce măsură este constituțională, este conformă cu principiile statului de drept etc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.