Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 martie 2022
procedural · respins
Elena-Simona Spătaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Astăzi a fost ședința comună a celor două comisii, drepturile omului și juridică, și am învederat și în cadrul comisiei faptul că, prin punctul de vedere al Ministerului
Muncii, deci al actualei coaliții, care susține acest proiect, se învederează concret, negru pe alb, următorul fapt: „prin urmare, considerăm că amendamentul propus încalcă prevederile Legii-cadru nr. 153/2017”.
Chiar și cu acest argument, s-a votat, în majoritate, acest proiect de lege, care – ce este, de fapt, stimați colegi? – este încă o sinecură cu încă doi oameni la acest consiliu național care ar trebui să fie împotriva discriminării, la acest consiliu care acum funcționează într-un consiliu director de nouă membri, dintre care trei, acum, sunt membri ai diferitelor etnii. Așadar, nu se discriminează nimic.
Nu este necesar să adoptăm noi un act normativ de modificare, prin care să scriem, concret, că Grupul parlamentar al minorităților naționale* de la Camera Deputaților are un loc asigurat, în cadrul Legii de înființare și de funcționare a acestui consiliu – asta este și acum posibil.
Așadar, de ce încă o altă sinecură?* La adăpostul urgențelor, nu-i așa? Fiindcă se poate. Fiindcă se poate, de aceea faceți acest lucru.