Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 martie 2013
Informare · adoptat tacit
Puiu Hașotti
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Onorat Senat,
Au fost două propuneri legislative venite din legislatura trecută. Nu este suficient ca Guvernul să ne onoreze cu prezența unui secretar de stat, este obligatoriu ca noi, senatorii, să avem și punctul de vedere al Guvernului în scris. Și nu avem, la ultimele două acte normative, punctul de vedere al Guvernului în scris, repet!
În calitatea pe care o voi avea, de aici încolo, dacă se mai întâmplă astfel de situații, voi solicita retrimiterea la comisie până când Guvernul vine în fața Senatului și cu un punct de vedere scris, nu numai prin reprezentantul său în plen, cu punct de vedere oral.
Vă mulțumesc.
Acesta este Regulamentul Senatului și trebuie să-l respectăm, domnule președinte și stimați colegi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.