Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Sirma Caraman
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 393/2004, în sensul completării situaților de încetare de drept, înainte de termen, a mandatului aleșilor locali, respectiv pentru condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru infracțiuni de corupție sau de serviciu.
Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative legislative, întrucât are în vedere numai o parte din soluțiile pe care le poate pronunța instanța de judecată în cadrul unui proces penal, necesitând o analiză în ansamblu a dispoziției penale din Codul penal, precum și din legile speciale incidente.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.