Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 martie 2011
procedural · respins
Irina Alexe
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Prin proiectul de lege supus astăzi dezbaterii și adoptării se propune aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2010 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cărții electronice de identitate.
După cum știți, la data de 1 ianuarie 2011 trebuia introdusă în circulație cartea electronică de identitate. Întrucât a fost imposibil, din punct de vedere tehnic, procedural, să se respecte acest termen, prin actul normativ supus aprobării s-au propus mai multe modificări, prin care ordonanța a fost modificată, astfel încât unele termene prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 69/2002 au fost abrogate, având în vedere că, la acel moment, nu era posibilă punerea în circulație a cărții electronice de identitate începând cu 1 ianuarie 2011. De asemenea, s-a instituit un mecanism flexibil pentru stabilirea datei la care se va pune în circulație cartea electronică de identitate, precum și a datei la care se va realiza platforma-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a cărții electronice de identitate.
În acest sens, ordonanța de urgență supusă aprobării a oferit posibilitatea Guvernului ca prin hotărâre să stabilească datele enumerate la momentul îndeplinirii condițiilor tehnice și instituționale pentru eliberarea cărții electronice de identitate.
De asemenea, au fost reformulate normele prin care au fost stabilite termenele până la care autoritățile publice locale, precum și serviciile descentralizate aveau obligația să asigure echipamentele și programele informatice necesare în vederea accesului cetățenilor la serviciile electronice ale administrației publice, astfel încât textul să poată fi flexibil și să poată fi aplicabil.
Pentru toate aceste considerente, vă rugăm să susțineți adoptarea proiectului de lege în forma propusă de Guvern. Precizăm că nu susținem raportul comisiei, prin care s-a propus plenului respingerea proiectului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.