Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Nicolae Avram
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Programul multianual de susținere a activității de reproducție în sectorul creșterii suinelor, prin investițiile făcute pentru realizarea de locuri noi de cazare în fermele de reproducție, atât în cele cu activitate, cât și în cele aflate în conservare, este bine-venit în rândul fermierilor români, precum și adaptarea acestui program la realitățile momentului.
În prezent, în România, importul de carne de porc acoperă 35% din totalul consumului intern, iar numărul purceilor proveniți din importuri este de peste 50% din totalul consumului intern, ceea ce denotă că maternitățile românești nu pot asigura întreg numărul de efective privind reproducția și îngrășarea porcilor de carne.
Prin acordarea ajutoarelor de stat pentru investiții în locurile de cazare la ferme de reproducție se urmărește creșterea productivității activității acestui sector agricol, care contribuie și la susținerea crescătorilor de suine pentru activități de reproducție.
De asemenea, prin prezentul program se urmărește creșterea efectivelor de porci, care reprezintă consumatorul principal în valorificarea producției agricole din țara noastră. Acest program atinge două ramuri destul de importante: una alimentară, în speță asigurarea cărnii de porc din producția proprie în comerț, evitând astfel importul, și un al doilea aspect este punerea în valoare a producției agricole din cultura mare, consumul de cereale, motiv pentru care vă rog să susțineți această lege prin votul dumneavoastră.
De asemenea, acest program garantează ca România, în următorii ani de zile, să asigure întregul efectiv de animale necesar pentru reproducția de carne și consumul de cereale. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.