Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 septembrie 2007
other · respins
Valentin Dinescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Propunerea legislativă vizează modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Intenția inițiatorului este de a institui posibilitatea administratorilor ca, pe durata mandatului, să poată încheia cu societatea un contract individual de muncă. Se propune ca, totodată, cheltuielile privind asigurarea pentru răspunderea profesională, încheiată potrivit legii, să fie suportate de către societate. Referitor la modificarea propusă pentru art. 137[1] , alin. 3, precizăm că Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale este armonizată, în ceea ce privește statutul administratorului societății pe acțiuni, cu directivele comunitare în materie și cu principiile OECD privind guvernarea corporatistă.
Calitatea de salariat al societății presupune un raport de subordonare față de societate. Or, articolul 72 din Legea nr. 31/1990 prevede expres că obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate pe dispoziții referitoare la mandat. La aceasta se adaugă și faptul că administratorul are drept de control asupra angajaților societății, ceea ce, în condițiile aprobării acestei legi, ar însemna că se autocontrolează și, de aceea, comisia propune un raport de respingere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.