Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 mai 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Antal István
Discurs
## Ar fi trebuit să studiați.
Vă mulțumesc. Și-i mulțumesc și domnului Șova că a făcut câteva precizări vizavi de acest articol, care, vă mărturisesc personal, pe mine nu mă satisface în totalitate.
S-a trecut acolo, într-adevăr, că cei care în mod repetat fac acest transport, dar nu s-a făcut nicio referire la cei care fac ocazional, așa cum ni s-a explicat. Trebuia completat; o simplă frază, cu o virgulă. Pentru că, dacă comisia și, respectiv, Parlamentul nu cunosc instrucțiunile de aplicare care vor fi emise de către Poliția Rutieră și ajung la cei care sunt împuterniciți să verifice aceste lucruri, există o posibilitate de abuz – pentru că orice polițist rutier te poate opri și te întreabă cine este lângă tine și-l legitimează – care aduce o atingere gravă la libertatea mea personală.
Deci eu o să mă abțin, ca persoană fizică, pentru că sunt discuții și la noi, la acest nivel, dar, domnule președinte, citiți puțin la motivație următorul text..., deci scrie aici, la lit. h): aplicabilă persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea, în mod repetat, de transport public contra cost. Iar la motivație scrie următorul lucru: „transportul public local este serviciu de utilitate publică; persoanele fizice sau juridice neautorizate conform prevederilor art. 7 alin. (2) sau (3) efectuează transport contra cost, și nu transport public”.
E aici o mică contradicție. Colegii au încercat să mă convingă și am fost sunat chiar și de către asociație, care nu știu ce temere a avut vizavi de această intervenție, să mă convingă că așa este corect. Dar eu cred că, dacă ar rămâne numai textul „în mod repetat fac transport de persoane contra cost, și nu transport public”, ar fi fost mult mai corect, pentru că se pot face confuzii la acest capitol și eu aștept cu nerăbdare, totuși, și aș solicita chiar să rămână în procesul-verbal că ar fi de dorit să vină chestorul-șef, într-un termen rezonabil, la comisiile de specialitate și să ne prezinte aceste instrucțiuni, pentru că mi-e teamă că orice polițist rutier, fără a fi trecut aici exact cazul în care există suspiciunea..., deci să vină cu dovada din care reiese că, într-adevăr, cineva m-a filmat sau nu știu ce, a fost avertizată poliția respectivă că, uite, este un microbuz sau este o persoană fizică cu autoturismul său, că în mod repetat transportă contra cost.
Din păcate, necesita o retrimitere, cel puțin, din punctul meu de vedere, și să mai clarificăm acest lucru. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.