Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 decembrie 2022
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Ștefan-Iulian Lőrincz
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
„România aparține spațiului Schengen!”
A îndeplinit condițiile tehnice de ani buni, reticențele unor parteneri europeni țin mai mult de luptele politice interne* decât de performanța României. Este o facilitate pe care o merită și de care trebuie să beneficieze toți românii.* Știm bine că, odată cu declanșarea războiului de la granița cu Ucraina, România a dovedit încă o dată că este capabilă să gestioneze cu succes o situație extrem de complicată la granițele Uniunii Europene. Nu o spunem doar noi, o spun instituțiile europene care au fost fără echivoc în susținerea intrării României în spațiul Schengen.
Nu suntem cetățeni europeni de mâna a doua!
Cetățenii români merită să beneficieze de ușurința deplasării, similar cu ceilalți cetățeni europeni. Să evite proceduri birocratice excesive, nu numai pe parte de turism și agrement, ci și pe parte economică și de afaceri. Va fi mai ușor inclusiv și pentru cei care merg la studii în străinătate. Să nu mai vorbim despre cozile de sărbători și pe perioadele de vacanță, care se vor diminua semnificativ.
Efectele economice vor fi, de asemenea, importante, prin diminuarea cozilor transportatorilor la vămi, fluidizarea transportului de materiale, produse și persoane.