Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 mai 2013
procedural · respins
Dumitru Daniel Botănoiu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 20–25 mai a.c. 19–20
Discurs
## Domnule președinte, Domnilor senatori,
Noi nu putem susține, pentru că noi avem ordonanța de urgență care se află deja în dezbatere cu organizațiile și entitățile care sunt actori pe toată această filieră, toată această punere în aplicare a funcționării camerelor agricole. Așa cum am precizat și data trecută, noi credem că, prin acest proiect de ordonanță pe care l-am propus, răspundem cerințelor agricultorilor de a avea o cameră agricolă a lor, de a fi condusă de ei și, de asemenea, de a găsi sursele financiare, astfel încât să poată să fie finanțată, pentru că orice entitate pe care o creăm, pentru care nu găsim resursele financiare de funcționare în perioada următoare, va fi un proiect frumos care se va stinge din fașă.
Din acest punct de vedere, noi suntem pe faza finală a negocierilor și credem că suntem capabili ca, până la data de 12 iunie, să punem în aplicare această ordonanță.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.