Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 aprilie 2010
procedural · adoptat
Lia Olguța Vasilescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Și eu sunt șocată de punctul de vedere al Guvernului. Nu știu ce să înțeleg de aici. Probabil că Guvernul își dorește un popor neinformat, care să voteze așa cum cere președintele, pentru că am văzut ce s-a întâmplat la ultimul referendum și aici chiar aș aduce în sprijinul afirmațiilor mele o emisiune pe care am văzut-o la TVR.
Șapte persoane din mediul rural și șapte persoane din orașe au fost întrebate ce înseamnă Parlamentul unicameral. Numai una a nimerit, era din oraș, și vreau să vă spun că emisiunea respectivă, suculentă, plină de umor, nu era „D’ale lui Mitică”, ci era chiar în programul de știri al TVR.
Din păcate, știm cu toții cât afectează România, ca stat, acest lucru, să ajungem la Parlament unicameral, și, cu toate astea, am avut parte de un referendum care a dat un scor extraordinar de mare. Nu știu câți dintre cei care au votat la acest referendum au și știut ce înseamnă Parlamentul unicameral, pentru că v-am relatat mai devreme ce se întâmpla la TVR.
Noi susținem cu tărie această propunere legislativă, pentru că suntem conștienți de importanța ei. Populația trebuie să fie totdeauna informată atunci când merge la vot. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.