Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 noiembrie 2015
procedural · respins
Daniel Constantin Barbu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Și mie mi se pare că am comite un act iresponsabil dacă am crea noi înșine o instituție menită să submineze rolul și funcția Parlamentului. Există această tendință de a multiplica organele, organismele, comisiile, entitățile nealese în democrații. Nu trebuie să lăsăm ca democrația noastră, cu toate cusururile ei, să devină o democrație supravegheată.
Nimic nu împiedică Guvernul să consulte cohorte de experți în prudență, în risc, în orice altceva. Nimic nu împiedică colegii din Comisia pentru buget, finanțe să consulte alți experți tot atât de pricepuți ca și primii, atunci când sunt propuse și aprobate legile care privesc obiectul de activitate al acestei inițiative. Mi se pare un act iresponsabil. Așa cum colega Gabriela Crețu sublinia, e aproape un gest masochist. Ne subminăm propria noastră autoritate de control și supraveghere a Guvernului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.