Iulian Urban

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Sigur, raportul de respingere adoptat de Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital este o consecință a ceea ce se întâmplă de vreo doi-trei ani de zile în Parlamentul României, atunci când apar inițiative legislative ce vizează, în primul rând, sectorul bancar, absolut toate inițiativele legislative care s-au referit la protecția consumatorului român de servicii financiar-bancare, Legea falimentului personal, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, care limitau posibilitatea de a se abuza de către bănci împotriva clienților, care aveau credite în derulare... am văzut mai devreme și îmi pare foarte rău că n-am fost aici la dezbaterea privind impozitarea profitului băncilor. Parcă uităm faptul că pe noi ne-au făcut parlamentari cetățenii, și nu băncile.

Ce este Biroul de Credit? Biroul de Credit este o societate comercială la care acționari sunt băncile, bănci care au descoperit un lucru inedit, și anume formula ideală pentru a menține cu forța clienții pe care i-au atras în perioada glorioasă a creditului doar cu buletinul, însă într-o perioadă de timp în care românii erau îndopați cu credite, fără să li se explice ce urma să vină, începând cu această criză care a bulversat întreaga lume.

Biroul de Credit în România este nu numai un monopol, dar este și un oligopol absolut. Nu există concurență. Dacă cineva vrea să înființeze o societate comercială de genul Biroului de Credit, va constata că nu poate să facă acest lucru, în vreme ce, de exemplu, în Statele Unite există aproape 500 de companii care dezvoltă activități de genul Biroului de Credit sau, dacă ne uităm undeva mai spre est,

Duma de Stat a Rusiei a interzis apariția și înființarea unui birou de credit unde băncile să fie acționare până ce nu a existat posibilitatea și apariția unei competiții, adică să existe cel puțin două companii care să presteze același gen de activitate. La Biroul de Credit, orice restanță, reală sau mai puțin reală, pe care un român o are la o bancă, ca urmare a unui credit pe care îl are în derulare, este raportată acolo. Au fost foarte mulți români care s-au trezit cu raportări pentru sume infime – 1 leu, 5 lei, 10 lei – și care s-au trezit, pur și simplu, că nu mai pot să obțină un alt credit până ce banca ce făcea raportarea nu își îndrepta eroarea, bancă ce nu avea niciodată interesul să facă acest lucru, iar în procesele deschise de români Biroului de Credit, Biroul de Credit a invocat mereu excepția lipsei calității procesual-active, spunând că omul trebuie să se judece cu banca respectivă.

Într-adevăr, poziția Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal este una cât se poate de corectă, pentru că dânșii, la ora actuală – și mă refer la Biroul de Credit –, funcționează sub umbrela unei așa-numite decizii a Autorității, însă trebuie să existe în momentul de față o lege, pentru că la Biroul de Credit există peste trei milioane de români care sunt raportați cu diferite incidente. Mulți dintre ei nu știu despre ce este vorba, iar acolo doar primul raport, într-un an de zile, este gratuit. Altfel, Biroul de Credit este un imens business al băncilor, care cer bani pentru rapoartele de credit pe care românii le solicită în momentul în care vor să-și ia credite.