Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 februarie 2014
other · respins
Mihai Răzvan Ungureanu
_In memoriam_Ștefan Stoica, senator al României 13
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Adevărul este că inițiativa domnului deputat PNL Crăciunescu, care îmi este cunoscută, vine în timp util pentru a reda heraldicii naționale ceea ce îi lipsește din 1991.
Dar există, într-adevăr, aici o mică dezbatere care se poate închide altfel, nu doar pe seama avizelor pe care le dau comisiile de specialitate convocate în a se pronunța pe textul inițiativei legislative.
Mă adresez distinsului for și în calitate de membru al Comisiei Naționale pentru Heraldică, Genealogie și Sigilografie, organizată de Academia Română. Este nevoie, în acest caz, de o pregătire tehnică unde să fie convocați, într-adevăr, specialiștii și aș dori, în cazul acesta, dacă se poate, ca proiectul inițiativei legislative să fie readus într-una dintre comisii, convocați specialiștii Comisiei Naționale pentru Heraldică, Genealogie și Sigilografie pentru a-l finaliza în așa fel încât readucerea coroanei ca simbol al suveranității pe
creștetul acvilei din stema noastră de stat să poată respecta toate regulile acestei științe auxiliare a istoriei.
Al doilea lucru. Nu pot fi de acord însă cu aplicarea stemei de stat pe drapelul național în orișice condiții. Și acest lucru trebuie specificat în cazul în care revenim la condițiile de utilizare heraldică a simbolului de stat profesată în perioada interbelică.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.