Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 octombrie 2017
other · adoptat
Alexandru Ioan Andrei
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Adresez prezenta interpelare domnului Tudorel Toader, ministrul justiției.
## Stimate domnule ministru,
La începutul lunii iulie, în Penitenciarul Giurgiu era înregistrat un incident grav. Unul dintre angajații instituției era atacat de un deținut. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu urmări grave, pentru că în apropiere mai erau atunci și alți colegi ai gardianului, care au intervenit rapid. Totul pornește însă de la deficitul acut de personal din Penitenciarul Giurgiu.
La câteva zile după acest incident, la solicitarea liderilor de sindicat, am avut o întâlnire cu reprezentanții sindicatului, precum și cu conducerea Penitenciarului Giurgiu, la întâlnire fiind prezent și unul dintre directorii adjuncți ai ANP, comisarul-șef Răzvan Coțofană.
Concluziile acestei discuții au fost că cea mai importantă problemă cu care se confruntă instituția este lipsa de personal. Asta în condițiile în care, potrivit normativelor stabilite pentru un penitenciar de maximă siguranță, cum este cel din Giurgiu, ar trebui să aibă 625 de angajați. Statul prevede 479 de posturi, iar, efectiv, aici lucrează 413 oameni.
Iar cea mai dificilă situație este exact în locul cel mai fierbinte, sectorul operativ. Acolo unde, teoretic, un gardian ar trebui să supravegheze trei deținuți. Practic, la Giurgiu sunt 1.200 de deținuți și doar 240 de angajați pe acest sector. Așa că, nu de puține ori, un singur gardian trebuie să supravegheze circa 130 de deținuți, condamnați, să nu uităm, în regim de maximă siguranță.
Dacă mai adăugăm la asta și faptul că mulți dintre cei încarcerați la Giurgiu sunt deținuți violenți, unii au afecțiuni psihice, alții – 45 la număr – sunt bolnavi de SIDA, iar 40 sunt condamnați pe viață, este lesne de înțeles în ce condiții lucrează oamenii din Penitenciarul Giurgiu.
De altfel, lipsa acută de personal a dus la acumularea a sute de ore suplimentare nerecuperate, a sute de zile de concediu de odihnă neefectuate, ceea ce până la urmă se răsfrânge asupra stării psihice a angajaților de aici. Oamenii mi-au mai spus că, deși...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.