Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 februarie 2010
procedural · adoptat
Petru Filip
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Cele două comisii, Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului și Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, au adoptat cu majoritate de voturi un raport de respingere, luând în considerare, sigur,
toate aspectele legate de obligațiile noastre morale, sentimentale față de cetățenii Republicii Moldova, dar, în același timp, având în vedere și ceea ce Regulamentul Parlamentului European prevede legat de cetățenii Uniunii Europene și, respectiv, de cetățenii țărilor terțe care intră în spațiul european printr-una dintre țările care dau viză de ședere temporară celor care o fac și care vin din exteriorul țărilor Uniunii Europene.
Sigur, plecând de la aceste aspecte, am considerat cu toată înțelegerea necesară – și mai ales că discutăm în acest moment despre intrarea României în Spațiul Schengen și, evident, despre toată problematica legată de circulația cetățenilor extracomunitari în spațiul european – că nu putem, cu toată părerea de rău, să adoptăm un raport de admitere.
În concluzie, raportul este unul de respingere.
Sigur, poate că pe acest subiect Comisia pentru politică externă era, evident, mai avizată să fie și ea comisie de raport, dar, mă rog, așa a fost să fie, ca această comisie de raport să fie Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, iar Comisia pentru politică externă să fie comisie de aviz.
Din raport o să vedeți că s-au primit avize favorabile din partea Comisiei pentru politică externă și din partea Consiliului Legislativ.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.