Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 aprilie 2015
other · adoptat tacit
Eugen Orlando Teodorovici
Numirea președintelui Institutului Cultural Român
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Codul de procedură fiscală, act normativ care sistematizează regulile de procedură fiscală, a fost aplicat începând cu 1 ianuarie 2004.
De la intrarea în vigoare și până la finalul anului 2014, Codul de procedură fiscală a fost supus mai multor intervenții legislative – circa 60 –, scopul principal urmărit fiind, printre altele, simplificarea procedurilor administrative de recuperare a creanțelor fiscale, îmbunătățirea echilibrului drepturilor și obligațiilor celor două părți ale raportului juridic fiscal, adică contribuabili și organul fiscal, dar și clarificarea unora dintre instituțiile juridice susceptibile de interpretare, pentru o mai corectă aplicare a diferitelor instituții procedural-fiscale.
În acest context, un nou Cod de procedură fiscală creează premisele unor noi dezbateri în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților implicate în procedurile de administrare, care, prin obiectivele vizate în procesul de rescriere, să contribuie la asigurarea unei stabilități și predictibilități pe termen lung a normelor înscrise în actul normativ propus a fi rescris.
Pe de altă parte, unul dintre obiectivele prioritare incluse în Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2013–2015 este rescrierea Codului de procedură fiscală.
Acest obiectiv are în vedere obținerea următoarelor rezultate:
– proceduri de administrare a creanțelor fiscale simplificate;
– claritate și accesibilitate prin eliminarea interpretărilor;
– prevederi ale Codului de procedură fiscală corelate cu prevederile procedurale din Codul fiscal și din alte legi speciale, eliminându-se astfel neconcordanțele existente în prezent între Codul de procedură fiscală și Codul fiscal sau alte legi speciale;
– un echilibru al drepturilor și obligațiilor contribuabililor, pe de o parte, și ale organelor fiscale, pe de alte parte, îmbunătățit;
– și, nu în ultimul rând, o eficiență a activității de administrare a impozitelor și taxelor crescută. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.