Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 septembrie 2011
procedural · retras
Ion Bara
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Constat – și nu pentru prima dată – că subiectele noastre se politizează ori de câte ori unii dintre noi găsim ocazia. Din păcate, nu cred că este foarte potrivit să facem acest lucru, mai ales atunci când vorbim despre educație.
Eu sunt cel despre care domnul senator Mang spunea că sunt senator din partea Grupului parlamentar al PDL și am fost împotriva acestei inițiative legislative, și am și argumentat de ce. Consider că tot ceea ce spunea domnul senator Hașotti la adresa PDL este nefondat.
Din alt punct de vedere, vreau să spun că sunt de acord cu tot ceea ce s-a spus aici în legătură cu această inițiativă, adică resping și eu, și cred că și colegii mei, această propunere ca măsură de ridicare a prestigiului școlii, pentru că Legea educației naționale oferă un cadru suficient de bogat astfel încât să se ajungă la creșterea prestigiului școlii prin aplicarea reglementărilor prevăzute.
Se spunea aici, și sunt de acord cu cele precizate, că nu este nevoie să mergem la metode din trecut pentru a rezolva problema aceasta a ținutei școlare, deoarece cred că, în fond, inițiatorul la asta s-a gândit, și nu s-a gândit rău. Poate că modalitatea pe care a găsit-o nu este cea potrivită, și anume este nevoie să ne aplecăm asupra ținutei elevilor în școală, în sensul că ea trebuie să fie decentă și atât. Și dacă, cumva, o școală dorește să aibă o ținută care să o reprezinte, foarte bine, poate să hotărască acolo, nu este nevoie ca noi să dictăm de aici ce anume să se facă în fiecare școală din comunitate.
Cred că majoritatea dintre noi ne amintim cum, în vremurile noastre, stăteau profesorii la intrarea în școală, să vadă dacă avem uniforma și, eventual, matricola aceea, pe care o mai purtau cei din penitenciare. Nu știu dacă este o metodă la care trebuie să tânjim ca fiind aducătoare de prestigiu.
De aceea, nici eu, și cred că nici colegii mei nu suntem de acord cu această inițiativă legislativă. În schimb, suntem alături de colegul nostru, pentru că s-a gândit la o problemă care trebuie să fie în atenția tuturor, și anume comportamentul elevilor și, în principal, ținuta vestimentară. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.