Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 noiembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Puiu Hașotti
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Dați-mi voie să vă vorbesc în calitate de arheolog, și nu de arheolog de oriunde, exact din Dobrogea, de la malul mării. Vom vota și noi această propunere legislativă. Este, dacă vreți, un fel de „paza bună trece primejdia rea”. Este corectă, cu toate că pot să vă spun că, până acum, arheologie submarină în Dobrogea nu s-a făcut. Au fost doar niște prospecțiuni, ca să le spunem așa.
De asemenea, descoperiri de patrimoniu cultural național, de chestii care să fie clasificate în categoria A, nu s-au făcut până acum și este puțin probabil să se facă și în continuare. Avem doar la Callatis această posibilitate, la Mangalia, unde ar putea să se descopere ceva cu adevărat deosebit. Însă propunerea este corectă, o vom vota, pentru că, așa cum spuneam, creează o protecție pentru eventuale descoperiri de mare importanță.
În ceea ce privește Delta Dunării, aici lucrurile sunt un pic mai complicate, pentru că în Delta Dunării nu există situri arheologice, dar să spunem că, în mod cu totul excepțional, ar putea apărea și acolo ceva, undeva, pe malul mării, la gurile de vărsare ale Dunării.
Repet, propunerea este corectă, dar să nu ne panicăm în privința distrugerii patrimoniului cultural național prin ceea ce s-a făcut până acum în privința prospecțiunilor arheologice subacvatice.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.