Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 mai 2010
procedural · respins
Mihai Constantin Șeitan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Vreau să ridic trei probleme legate de acest subiect, spunând următorul lucru. Noi discutăm aici despre o lege unitară a pensiilor, care are o serie de principii la bază, pe care le-am și aprobat, de altfel, în decursul dezbaterilor de la articolele anterioare acestuia, în care am stabilit că există o modalitate prin care pensia se acordă în funcție de contribuția plătită de fiecare persoană și în funcție de o vârstă pe care am considerat-o standard, crescând-o până la 60 de ani.
Ceea ce facem acum este să introducem un sistem, care, sigur, se poate lua în discuție, ca idee, pentru o categorie profesională, fie că vorbim de magistrați, cum este cazul aici, dar nu putem restricționa numai la magistrați, mai sunt și alte categorii profesionale care ar putea avea astfel de sisteme ocupaționale, dar care, în orice situație, trebuie să aibă o modalitate de calcul cel puțin similară cu celălalt sistem și, în al doilea rând, să se bazeze pe o sursă de finanțare, care nu apare. Deci contribuțiile pe care le plătesc toți ceilalți salariați acoperă aici un alt mod de calcul, nelegat de contribuții, pentru persoanele de care discutăm.
Ce mai este de spus? Faptul că se creează o discriminare între categoriile salariale atât din punct de vedere al vârstei, cât și din punct de vedere al plății, și, nu în ultimul rând, noi discutăm aici exclusiv de problema pensiilor. Sprijinirea ideii că foarte mulți oameni, nemaiavând o pensie plătită din bugetul de stat ca până acum, s-ar pensiona nu justifică această rațiune de modificare a Legii pensiilor, pentru că se poate pune problema ca persoanelor care lucrează, este bine, și legea salarizării trebuie să le asigure o plată decentă, în baza căreia contribuțiile sunt mai mari și pensia care se obține în baza contribuțiilor este mai mare, dar nu să acordăm în plus încă o indemnizație, care este pensia aceasta, dar care nu este justificată, datorită contribuției, în continuarea activității.
Iată că sunt o mulțime de probleme care nu justifică preluarea aici. Sigur, ne putem gândi, în viitor, asupra unei legi de pensii ocupaționale pentru toate categoriile și creăm astfel un sistem deschis, transparent pentru orice categorie profesională care dorește să facă un astfel de sistem. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.