Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 februarie 2015
Informare · adoptat tacit
Máté András Levente
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Decizia Curții Constituționale prevede doar obligația noastră de a reglementa aceste situații juridice, nu spune în ce fel.
Corect, ar trebui ca nici Curtea Constituțională să nu intervină în puterea legislativă, pentru că nu este o putere în România, este doar o instanță care controlează constituționalitatea legilor pe care noi le-am adoptat.
Dar, dacă dorim neapărat să reglementăm efectul declarării neconstituționale a acestei ordonanțe de urgență, trebuie să respectăm un principiu de drept care este valabil încă din dreptul roman: _error communis facit jus._ Adică, dacă ai fost în eroare juridică sau ai avut un text de lege care avea aparența de legalitate, nu te poți răzbuna pe acea persoană. Dar, în principiu, așa cum am spus, UDMR-ul nu a susținut și nu va susține această ordonanță, pentru că nu suntem de acord cu migrația politică. Dar, din punct de vedere juridic, mare atenție ce facem!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.