Nicolae Bud

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi poartă titlul „Când inflația scade, este așteptată creșterea ofertei”.

Orice s-ar zice, examenul cel mai sever pe care îl avem de trecut cu toții — clasa politică, finanțele, managementul, alături de ceilalți actori implicați, prin răspunderi specifice în evoluția societății — rămâne legat nemijlocit de gestionarea crizei economice în desfășurare.

Încotro mergem? Ce avem de făcut?

Sunt întrebări ale căror răspunsuri ne obligă la reflecții insistente, pe seama observării atente a toate câte se întâmplă.

Așadar, ce constatăm? Inflația nu s-a întors, cum s-a prezis deseori. Dimpotrivă, datele pe luna mai arată o scădere până la 0,01%. Totuși, prețurile, dobânzile, cursurile valutare au dat năvală în prim-planul dezbaterilor publice, fapt bine-venit, de altfel, fiindcă societatea românească are acum șansa să înțeleagă adevărul că locomotiva monetară singură nu poate să tragă trenul economiei. Numai împreună politica monetară, politica fiscală, politica veniturilor și politica de restructurare, în cadrul unei combinații coerente, pot să ne ajute să ajungem cu bine la mal.

De ce și restructurare? Sunt analiști care gândesc că acum, în Uniunea Europeană, problema nu ar mai fi de actualitate... Ei bine, un astfel de punct de vedere nu stă în picioare. Cum să nu mai fie de actualitate problema restructurării când, referindu-ne bunăoară la inflație, tocmai întârzierea reformelor structurale constituie una dintre cauzele majore ale climatului inflaționist de la noi?!

Acum, în vara lui 2009, România are multe probleme de rezolvat. Există însă o urgență a urgențelor: optimizarea ofertei de bunuri și de servicii. Dacă vrem să stabilizăm inflația, pentru a asigura reluarea creșterii economice încă din 2009, o putem face mai cu seamă îmbunătățind oferta internă, cantitativ și calitativ.

Evident, măsurile esențiale care să asigure plusuri de competitivitate și eficiență nu pot fi luate imediat. În prima etapă ar putea fi ambalate trei motoare: disciplina financiară, disciplina salarială și disciplina consumului.

E clar că inflația în 2009 are șanse să se încadreze în ținta stabilită. Bătălia pentru o inflație care să se încadreze în țintă va continua în 2010, concomitent cu o altă bătălie, pentru reluarea creșterii economice sănătoase, pe fondul grăbirii reformelor structurale.

Uniunea Europeană pune acum un mare accent pe criteriile de performanță, care să pregătească țările membre pentru o integrare eficientă în sistemul economiei globale. Sunt stipulate cerințe în deplin consens cu exigențele acestui început de veac. În primul rând, este accentuat faptul că politicile monetară, fiscală, salarială și de restructurare sunt complementare. Ele se potențează reciproc. Combinarea optimă a acestor politici este obligatorie pentru asigurarea condițiilor unei creșteri neinflaționiste. În al doilea rând însă sunt inevitabile investițiile în economia reală, în industrie, în agricultură, în servicii, care să aducă pe piață noi bunuri și noi locuri de muncă, importante pentru coeziunea socială. Altfel, nu vom putea relua creșterea.