Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 septembrie 2007
other · Trimis la votul final
Petru Călian
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Pelerinajul de la C.N.S.A.S.”.
Peste câteva zile vom face cunoștință cu cel ce va deveni noul Patriarh al României, motiv pentru care apele sunt extrem de agitate, atât de agitate încât unii uită că reprezintă interesele unui popor, dar își aduc foarte bine aminte de interesele celor ce l-au numit în funcție, și aici fac referire la proaspătul director de la C.N.S.A.S. Dorin Dobrincu. Om așezat și la locul lui, Dobrincu se vede îmbrățișând apogeul profesional înainte de vreme.
Fostului membru al Comisiei Tismăneanu nu-i place să piardă vremea, ba, dimpotrivă, este foarte ocupat și preocupat de noua funcție, nu numai că-i place să încalce legea, dar vrea s-o și schimbe, și asta într-un timp cât mai scurt. Cumințel și ascultător, directorul C.N.S.A.S. a început punerea în cercetare a dosarului de cadre aparținând Patriarhului Teoctist.
Astfel spus, Dobrincu a încălcat Legea nr. 16/1996 care prevede la anexa nr. 6 termenele în care pot fi date spre cercetare documentele privind interesele naționale, drepturile și libertățile cetățenești. Anexa precizează următoarele: „dosarele personale se dau în cercetare după 75 de ani de la crearea lor”, iar „documentele privind viața privată a unei persoane după 40 de ani de la moartea acesteia”.
Cum fiecărui individ ce preia o funcție-cheie îi place să se facă remarcat, nici la acest capitol Dobrincu nu face excepție, el intenționând să schimbe una dintre prevederile Legii nr. 16/1996 și, coincidență, tocmai anexa nr. 6 care restricționează termenele de cercetare.
Acestea fiind spuse, consider că C.N.S.A.S.-ul este constituit să apere interesele politice ale unor lideri din România și, de asemenea, consider că legea care prevede înființarea C.N.S.A.S.-ului ar trebui abrogată, iar această instituție să fie desființată până în momentul în care în acest consiliu vor activa doar persoane în mod evident apolitice.
Personal, consider că numirea în funcția de director al Arhivelor Naționale a lui Dorin Dobrincu nu reprezintă decât o mânărie, în vederea obținerii de interese a celor ce l-au numit în această funcție.
Îmi pare rău să afirm toate aceste lucruri, dar susțin că C.N.S.A.S.-ul nu trebuie să se implice în activitatea bisericii, deoarece aceasta este una dintre puținele instituții care nu este percepută de români ca fiind direct implicată în transformările sociale produse după 1990.
Și în 30 de secunde, domnule președinte, fac un apel la dumneavoastră, în situația în care veți conduce și partea a doua a lucrărilor, să acceptați un moment de reculegere în memoria victimelor care au căzut în urmă cu 6 ani la World Trade Center.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .