Aledin Amet

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „Drama și speranțele unei națiuni – națiunea tătară”.

Evenimentul petrecut la data de 18 mai 1944 este cel mai dureros din istoria tătarilor. Evenimentul petrecut la data de 18 mai 1944 poate fi comparat, în ceea ce privește proporțiile și consecințele lui, cu alte drame ale altor popoare. Într-o singură zi, în urma ordinului criminal dat de I.V. Stalin, s-a încercat distrugerea unei națiuni – națiunea tătară – prin deportarea a sute de mii de locuitori ai Peninsulei Crimeea în zone îndepărtate din fosta Uniune Sovietică. Îmbarcați în vagoane pentru vite, mulți nu au rezistat, murind înainte de a ajunge la destinație. În convoiul durerii erau în general bătrâni, femei, copii. În convoiul durerii nu au existat speranțe.

Speranțele s-au născut odată cu dorința de a se reîntoarce în propria patrie, Crimeea, a celor deportați, precum și a urmașilor acestora. Ostilitatea afișată cu precădere la începutul anilor ’90 de autoritățile competente din Ucraina a fost evidentă, existând, în acest sens, numeroase tensiuni. Situația, din păcate, este încă neclară în ceea ce-i privește pe tătari, statutul lor politic, economic fiind incert.

Și în acest an, la data de 18 mai, s-au organizat în unele localități din Crimeea (Ucraina) și România manifestări de comemorare a victimelor deportării, în numeroase geamii desfășurându-se slujbe religioase.

Datoria noastră este să nu ne uităm istoria. Datoria noastră este să credem într-un destin mai bun al națiunii tătare.

Vă mulțumesc.