Gheorghe Viorel Dumitrescu

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea politică este intitulată „Despre sărăcia unei Românii la aproape 20 de ani de istorie postrevoluționară”.

De ce sărăcia? De ce un nivel de trai material scăzut? De ce privatizări frauduloase? De ce privatizări păguboase? De ce o cotă unică de impozitare, indiferent de veniturile realizate? De ce injustiție? De ce a devenit învățământul primar inaccesibil multora? De ce mai bine turism în Bulgaria sau în Grecia decât în România? De ce oameni evacuați și aruncați în stradă, oameni a căror singură vină este că au locuit cu titlu legal în anumite case? De ce suprafețe mari de păduri sunt defrișate și rămase cioturi? De ce gunoaie aruncate sau de ce gunoaie neridicate? De ce puține apartamente noi în fiecare an? De ce o mortalitate ridicată? De ce românii de succes pleacă? De ce pleacă oamenii simpli la orice muncă în Occident? De ce și cum au reușit alte foste țări comuniste ca Slovenia, Cehia sau Ungaria să aibă un alt standard de viață în acești ani care au trecut de la schimbarea regimurilor?

În urmă cu aproape 20 de ani, cei mai curajoși dintre români, gata să înfrunte gloanțele, au ieșit în stradă împinși de disperare, de degradarea condițiilor umane, de un trai umilitor. Fiii acestui popor, cei mai mulți tineri, au dat sacrificiul suprem, viața lor, pe baricadele revoluției dintr-un decembrie blând din preajma Crăciunului. 50 de ani de comunism s-au spulberat în câteva zile devenite istorie.

În decembrie 2009 se împlinesc 20 de ani de istorie postrevoluționară. Ne-am împotmolit de la început, divizându-ne în tabere intolerante prin lipsa dialogului și a argumentelor raționale, contestând revoluția, contestând adevăratele valori morale, afișând atitudini de frondă și impulsive, în numele unei opinii opuse unui regim ales democratic prin alegeri libere, al unei opinii declarative de antineocomunism. Aceasta s-a tradus cel mai bine prin evenimentele din 1990, când fenomenul „Piața Universității” sau „Zonă liberă de neocomunism” a escaladat, în cele din urmă, prin atacurile și incendierile Ministerului de Interne, Poliției Capitalei și Televiziunii.

În mod providențial, prin alegerea lui Ion Iliescu ca președinte al țării, a câștigat rațiunea, cumpătarea, echilibrul, restabilindu-se liniștea și ordinea publică pentru cel puțin o bună perioadă de timp.

Ne câștigasem dreptul de a protesta, de a ne exprima pe toate căile nemulțumirile. Ne-am câștigat dreptul de a călători liber, de a munci oriunde, de a trăi oriunde.

Din păcate, odată cu românii de succes și cu românii oameni simpli, am exportat prin dreptul liberei circulații și români infractori pentru care Occidentul este o oportunitate de îmbogățire fără muncă. Și de ce să nu avem curajul de a recunoaște...