Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2008
Dezbatere proiect de lege · respins
Ecaterina Andronescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Din păcate, discuția de astăzi, ca de altfel și alte discuții mi-au lăsat un gust amar și nu pot să nu vă mărturisesc un sentiment de tristețe pe care-l am. Parlamentul României este o instituție care are responsabilitate față de problemele țării și, dacă cineva din Parlamentul României găsește o soluție pentru rezolvarea unei probleme importante pentru țară, eu cred că nu trebuie să așteptăm ca Guvernul să decidă în funcție de poziția celui care a găsit soluție.
Din păcate, prea frecvent ne întâlnim în Parlamentul României cu asemenea puncte de vedere exprimate de către Guvern împotriva celui care a găsit o soluție, dar care nu face parte din grupul parlamentar aflat la putere.
De aceea, eu nu pot decât să apreciez poziția constructivă pe care doamna ministru a exprimat-o aici, pentru că ea nu face decât să vină în sprijinul soluționării unei probleme reale pentru care inițiatoarele – pentru că sunt doamne inițiatoare, a vorbit și s-a bătut foarte mult Lavinia Șandru pentru această inițiativă legislativă –, pentru care inițiatoarele au găsit o soluție, și cred că este o soluție pozitivă, o soluție pe care Parlamentul României, cu responsabilitatea pe care i-o dă Constituția României, găsește s-o exprime și prin vot. Altfel, bătăliile de orgolii sunt fără sens și eu cred că nu de aceea ne-a trimis electoratul aici.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.