Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 septembrie 2007
other · Trimis la votul final
Ioan Aurel Rus
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Din start, vom spune că Grupul parlamentar al P.R.M. nu este de acord cu această ordonanță.
Și cele 4 majorări care au survenit, aș vrea să întreb în baza cărei legi, dacă nici prima ordonanță n-a fost aprobată, de ce a trebuit să mergem după aceea? S-a separat C.F.R.-ul, s-a făcut disjuncție între S.N.C.F.R. Marfă și Călători, se știe că din totdeauna marfa acoperea călătorii, lipsa banilor care vin de la călători, dar ar trebui să înființăm Grupul Feroviar Român, ca o parte dintre mafioții ce lucrau la Ministerul Transporturilor să-și poată face această societate și să poată ei să gestioneze transportul țițeiului, care este cel mai scump pe sectorul de cale ferată Adjud—Ciceu, și toate celelalte îngrășăminte de la Târgu Mureș spre Galați. Cunoaștem mafia care încă mai persistă în Ministerul Transporturilor. Nu putem să fim de acord ca din banul cetățeanului să acoperim aceste datorii.
Vrem să-l aducem acasă pe Nicolaiciuc, să-l chemăm și pe acela care urma după el și să vedem ce s-a întâmplat cu banii, unde sunt banii de la C.F.R., să vedem cum s-au cumpărat măturile cu un milion și becurile cu două milioane sau trei, vrem să vedem ce s-a întâmplat cu casele de vacanță, de ce am dus S.N.C.F.R.-ul în situația de a fi datoare și să i se ia curentul electric — bine că nu se întâmplă și acest lucru!
Am mai reușit încă o performanță extraordinară cu un ministru de transporturi care a scos și paza de la obiectivele publice. Tunelurile și viaductele nu sunt păzite astăzi în România, pentru că nu avem bani. S.N.C.F.R.-ul nu avea bani să plătească aceste servicii.
Bine că nu este Osama bin Laden în România și să meargă la tunel sau la viaduct că s-ar întâmpla lucruri dezastruoase în țară!
Și, atunci, de ce trebuie să venim și să punem această taxă, să suporte călătorul, pentru că serviciile sunt proaste? Vagoanele de dormit sunt aduse de la second-hand de afară, sunt puse în coada trenului ca să te poată zdruncina când călătorești spre București, să te poată lăsa într-o stație de cale ferată unde nu mai este peron, pentru că fiind în capăt sau la început, sigur, peroanele nu sunt atât de lungi.
Și iată situația reală a acestei societăți S.N.C.F.R. Călători, pe care noi nu putem s-o salvăm acum!
Managementul dezastruos își arată roadele. Cred că ar trebui trași la răspundere, și aici sunt factori responsabili care ar putea aplica legea, dar nimeni nu se interesează, pentru că o mână spală pe cealaltă, suveica se predă, lasă că vine iarăși rotația la 4 ani și nu-ți dau eu acum în cap, ca să nu-mi dai tu mie mai târziu, și iată că, totuși, contribuabilul trebuie să sufere.
Nu suntem de acord cu această majorare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .