Carmen Ileana Moldovan

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Discuțiile de pe agenda politică a acestei perioade acoperă simultan trei teme legislative majore: Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, Proiectul de lege a educației naționale și, respectiv, Proiectul normativ de revizuire a Constituției. Agravând această juxtapunere până la confuzie a celor trei teme pe agendă, fapt care le văduvește de atenția și rigoarea cuvenite individual, contextul este cel al unei crize încă în desfășurare, în care, zilnic, diverse voci, avizate sau nu, vehiculează nonșalant cifre de ordinul sutelor de mii, dacă nu al miliardelor, în privința proximelor disponibilizări în sectorul bugetar.

Încercând să evit o altă capcană a acestui context, aceea a incapacității de a distinge între ceea ce este urgent – cazul Legii pensiilor – și, respectiv, ceea ce este important – cazul, prin contrast, al revizuirii Constituției –, optez, în această declarație pentru actualitate în detrimentul importanței și propun câteva considerații pe marginea discuțiilor privind măsurile necesare în sectorul bugetar, de la disponibilizări în vederea reducerii deficitului și până la Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice.

Poate cel mai grav, dezbaterile par viciate de o lipsă de fundamentare și rigoare în abordare. Spre exemplu, tributar poate și conștientizării riscurilor imagologice, Guvernul ezită în mod vizibil să comunice oficial, autoritativ și definitiv următoarele: care este numărul exact de angajați bugetari ai României la momentul de față, câți dintre aceștia urmează să fie disponibilizați, până la ce termen, conform cărei calendarizări, corespunzător atingerii cărui obiectiv financiar și în baza cărei planificări, respectiv, câți bugetari au fost disponibilizați și câți angajați în mandatul actualei guvernări, inclusiv cel al coaliției PDL–PSD.

În același registru al absenței datelor și argumentelor exacte și experte, nu pot să ignor faptul că, până deunăzi, oficialii guvernamentali avansau anumite cifre privind pensiile militare, iar acestea au fost invalidate de observațiile altor membri ai Guvernului și ale asociațiilor reprezentative ale pensionarilor vizați. Altfel spus, nu cunoaștem cu certitudine nici numărul total de militari pensionari aflați potențial sub incidența proiectului de lege și nici câți dintre aceștia ar beneficia concret de o pensie mai mică dacă proiectul ar fi adoptat în forma sa actuală.

Or, această confuzie și ambiguitate converg spre posibila culpă, sau cel puțin percepție, de iresponsabilitate față de toți cei pentru care aruncarea în șomaj nu este o simplă statistică pe o foaie, ci o dramă personală și familială, un destin uman și profesional frânt în mod nemeritat.

Mai mult, abordarea problematicii sectorului bugetar pare uniformizantă și rigidă, când ea ar trebui particularizată și adecvată fiecărei ramuri, întrucât diferențele dintre acestea sunt semnificative. Spre exemplu, sistemele sanitar și educațional suferă în mod real și cronic de deficit de personal, ceea ce impune soluții specifice. Și tot rigidă și nu mai puțin greșită riscă să pară directiva aparentă de a „strânge cureaua” cu orice preț, doar pentru a mai bifa o disponibilizare, căzându-se astfel în capcana falsei dileme cantitativ _versus_ calitativ.