Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2007
procedural · adoptat tacit
Varujan Pambuccian
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Este vorba de o chestiune foarte simplă: este vorba de renunțarea de a cere autorizație de construcție pentru montarea antenelor mici de recepție prin satelit.
Până acum era necesară această autorizație, lucru care a fost chiar folosit diferit în diverse lupte pentru ocuparea piețelor de către unii sau alții. Este bine să lăsăm lucrurile acestea să poată să funcționeze liber, fără intervenția autorităților, pentru că vorbim de obiecte care chiar nu pun în pericol în niciun fel clădirile și nu creează absolut nicio problemă de ordin estetic.
În același timp, a lăsa montarea acestor antene fără a cere autorizarea expresă a lor va duce și la creșterea
competiției într-o zonă, poate ultima, în care mai există destul de multă închistare și, eu aș spune chiar, există forme de monopol.
Cred că este un lucru important, ar deschide foarte mult piața de comunicații și, în același timp, ar distruge ultimul monopol pe care-l mai avem în domeniul acesta. Este un lucru cerut de piață. Este un lucru absolut firesc în aproape întregul spațiu european, sunt doar două țări în care încă se mai cere autorizarea montării antenelor de recepție prin satelit. Cred că este un lucru simplu.
Așa ca o anecdotă, îmi amintesc care au fost argumentele Guvernului împotriva acestui lucru și ultimul, în momentul în care nu mai existau argumente, era ce ne facem dacă antenele sunt luate de vânt. Cred că de zona de O.Z.N.-uri nu ne ocupăm.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.