Mircea Dăneasă

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi*,

În 1982 făceam școala de ofițeri de rezervă la Bacău. Așa era pe vremea aceea, după facultate făceai șase luni și primeai grad de ofițer. Am făcut la arma care se numea „infanterie-cercetare”, am studiat, aveam curs „Armate străine”. Pe vremea aceea se comparau capacitățile tehnice din dotarea NATO și dotarea Pactului de la Varșovia. Tancul pe care-l producea România atunci era în concurență cu Gepardul și fusese furat – prin spionaj, bineînțeles – și îmbunătățit puțin, dar era mai bun decât tancurile sovietice. Știu de la specialiștii de acolo, din unitate, care era� unitatea era învecinată cu unitatea de tancuri, pe toată strada erau unități militare. La noi, în școala de ofițeri de rezervă, șoferii erau inginerii. Regula era că, dacă nu pornea mașina la prima cheie, făcea trei zile arest.

Mi-a plăcut ordinea asta tehnică și v-aș sugera că, *dacă vrem cu adevărat să începem o industrie militară de armament1