Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 iunie 2013
other · adoptat
Emil Marius Pașcan
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
În primul rând, consider că argumentele antevorbitorului meu – antevorbitorilor mei, de fapt – sunt corecte, pertinente, atât ale domnului Ghișe, cât și ale domnului Sorin RoșcaStănescu. Nu cred că poate exista un ONG care, din punct de vedere constituțional, să respecte legislația în vigoare și să funcționeze în subordinea Secretariatului General al Guvernului.
Pe de altă parte, consider că însăși denumirea acestei asociații, fundații – „Proiect pentru Ferentari” sau „Proiect Ferentari” – este cât se poate de nefericită, întrucât nu putem stigmatiza un întreg cartier al Bucureștiului și să-l arondăm exclusiv în zona romilor. Cred că acolo nu locuiesc doar romi.
Pe de altă parte, dacă ne referim la proiecte care privesc întreaga Românie – și la asta fac trimitere și expunerea de motive, și proiectul de act normativ –, cred că a spune „Proiect Ferentari” la Târgu-Mureș, de pildă, de unde vin eu, nu înseamnă mare lucru, și acolo avem foarte mulți romi, cum nu înseamnă mare lucru „Proiect Ferentari” nici la Cluj, nici în altă parte a țării. De aceea, probabil că o altă denumire era mult mai inspirată, probabil „Proiect pentru reintegrarea socială a romilor” sau oricum altfel să-i zică, dar să se refere la proiecte care reprezintă întreaga țară, și nu doar Bucureștiul.
Aceasta ar fi o chestiune. Pe de altă parte, aș dori să vă reamintesc că există un program asumat în guvernarea Boc care privește reintegrarea socială a romilor, asumat în fața Uniunii Europene și pe care Guvernul este dator să-l ducă la bun sfârșit, respectiv să-l respecte și să-l pună în practică.
Deci nu cred că aceasta este cea mai fericită soluție, cu atât mai mult cu cât s-au invocat argumente pertinente și din punctul de vedere al încălcării legalității.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.