Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 noiembrie 2010
procedural · respins
Adrian Țuțuianu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Mă bucur că există un raport de admitere al comisiei de specialitate, adoptat cu unanimitate de voturi.
Propunerea legislativă a colegilor noștri deputați are în vedere reducerea termenului în cadrul căruia prefectul poate ataca actele administrative emise de autoritățile administrației publice locale.
Aș vrea să fiu foarte explicit cu privire la originea acestui act administrativ. De foarte multe ori s-a constatat că, în cadrul termenului de șase luni prevăzut de lege, prefecții intervin abuziv și suspendă acte administrative, unele care
au intrat în circuitul civil. Și atunci, rațiunea textului, pe care eu o consider absolut justificată, este de a reduce termenul în cadrul căruia prefecții pot ataca actele administrative nelegale, consecința fiind că acțiunea prefectului suspendă actul administrativ.
Am avut situații foarte multe în practică în care prefecții au abuzat de dreptul de a ataca acte administrative la șase luni după sau de a ataca acte administrative în situații în care au lăsat fără buget județul.
De aceea, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC va susține acest act normativ. El este important pentru că orice act administrativ trebuie să se bucure de prezumția de legalitate și de prezumția de autenticitate și trebuie să producă depline efecte juridice.
Vă mulțumesc _._
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.