Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 mai 2013
procedural · respins
Ionel Agrigoroaei
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 17
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Nu sunt de acord cu raportul de respingere și propun reîntoarcerea propunerii legislative la comisie, sub rezerva că nu am cunoștințe în detaliu despre această lege și nu cunosc interesele ascunse care ar putea fi în spatele acestei propuneri.
Eu aș propune colegilor să mergem cu această propunere legislativă, din nou, la comisie, din următoarele motive:
Știați că sunt bătrâni de peste 70 de ani, de fapt, la 70 de ani nu sunt bătrâni, vârstnici, la peste 70 de ani, care stau în închisoare pentru că s-au certat de la un gard?! Și-a mutat gardul un metru și a primit o condamnare. Sau sunt doi vecini care s-au certat pentru că a trecut proprietatea un animal al celuilalt vecin și sunt în închisoare. Avem asemenea cazuri sociale și sunt multe exemple în acest sens.
Cu acești deținuți se cheltuiesc, pe lună, 2.900 lei, cu fiecare, și nu sunt... Din informațiile pe care le am eu, se presupune că un procent de peste 30 sunt cazuri care nu reprezintă un pericol public, dar această situație este – mai grav – interpretată în cadrul organismelor internaționale ca ceva premeditat, pentru a le induce în eroare, aglomerând penitenciarele cu cazuri minore pentru a da bine în datele statistice, iar marile infracțiuni nu sunt sancționate.
Bineînțeles, eu știu, ca și dumneavoastră, că această interpretare păguboasă pentru România nu are fundamente reale. Dar lacune legislative sau administrative care ne pun în această situație, defavorabilă pentru România, trebuie să recunoaștem că există.
De aceea, propun și eu, ca și domnul senator Sorin Roșca-Stănescu săptămâna trecută, a nu se lua în considerație recomandarea liderilor de grup la acest vot, bineînțeles, eu făcând apel pentru a ne uni constructiv, opoziția cu puterea, în interesul României, și nu pentru a dezbina USL, cum s-a întâmplat săptămâna trecută. Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.