Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 martie 2013
procedural
Ionel Agrigoroaei
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 3
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Obiectul întrebării este „Protecția minorilor în sălile de judecată”. ## Doamnă ministru,
Săptămâna trecută, un copil de 14 ani a leșinat în sala de judecată a Tribunalului Iași, după ce a fost adus ca martor într-un proces de viol și trafic de minori.
Copilul, care a fost obligat să întrețină relații sexuale cu peste 100 de bărbați, a fost obligat să dea ochii cu atacatorii în incinta sălii de judecată. Fetița este deja într-o stare psihică precară. Specialiștii au avertizat că traumele suferite îi vor afecta toată viața.
Doamnă ministru,
Există vreo procedură de protecție a minorilor în astfel de cazuri? Dacă există, de ce nu a fost pusă în practică? Dacă nu există, care sunt măsurile ce le veți lua pentru ca, pe viitor, astfel de situații să fie evitate?
Am a doua întrebare, dacă-mi permiteți. Vă rog frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.